Avancronica de concerte


Joi, 27 APRILIE 2017    Ora 18:30 SALA FILARMONICII

CONCERT SIMFONIC

Valentin Donidirijor

Oana Csíky – pian 

Program:

L.van Beethoven   Concert pentru pian și orchestră nr.1
(1770-1827)

I.Allegro con brio; II. Largo; III. Rondo. Allegro scherzando

În anul 1795 Beethoven proaspăt mutat la Viena, (tânăr  de 25 de ani) compune două concerte pentru pian Si  bemol major și Do major.
Deși după propriile sale spuse Si bemol major a fost primul concert pe care l-a compus numărătoarea și opusul aduce pe primul loc concertul în Do major, care a rămas așa până în ziua de azi în memoria auditorului.
Concertul nr. 1 în Do major a fost scris în 1798, în aceeași perioadă cu Sonata Patetica. Prima audiție a  avut loc în anul 1800 (2 aprilie) cu ocazia unui concert la Hofftteater, Viena, în care s-au mai interpretat celebrul sextet și simfonia I-a.
Prima parte,: demonstrează că Beethoven calcă încă pe urmele lui Haydn și Mozart, dar se observă deja în anumite părți romantismul, degajarea, sublinierea mai accentuată a liniei melodice, curajul compoziției. Aceasta prima parte este introdusă de un intermezzo masiv orchestral care prezintă materialul tematic, în care tema principală este subliniată prin ritm, tema a doua sinuoasă care conduce spre tema finală. Partea lentă în La bemol major, romanță tandră, elegiacă, cu nuanțări mozartiene. În partea a III-a tema principală ca și cea secundară este jucăușă, plină de umor, popular. Concertul a fost dedicat prințului Rudolf care i-a fost și elev.

P. I. Ceaikovski Simfonia a V-a în mi minor op. 64
(1840-1893)

I. Andante-Allegro con anima; II. Andante cantabile con alcuna licenza;

                      III. Valse. Allegro moderato; IV. Finale. Andante maestoso-Allegro vivace

 

Din punct de vedere al construcției, simfonia reprezintă un mare pas înainte în comparație cu celelalte simfonii. Cu această  lucrare, compozitorul se înscrie pe orbita celor mai mari simfoniști al istoriei muzicii. Anul 1887 este anul singurătății absolute în viața lui Ceaikovski. Căsătorit cu Antonina Miljukova  după numai trei săptămâni se retrage definitiv din această relație și își dedică timpul compoziției și dirijatului. Călătorește în cele mai mari orașe europene dirijându-și propriile lucrări, peste tot fiind unanim apreciat și elogiat. Totuși desele turnee, greutățile și emoțiile ce le aduc acestea, își pun  amprenta asupra sănătății compozitorului.
Ideea acestei simfonii i-a venit în timpul unui turneu în Germania (1888) și-a desăvârșit-o la sfârșitul aceluiași an la locuința sa din Froloskov. Prima audiție a simfoniei a V-a a avut loc la Petersburg în 1888 și a dirijat-o personal. Aceasta simfonie (o simfonie a destinului ca și cea a lui Beethovenin do minor) este construita pe o singură idee.
Așa o definește compozitorul într-o scrisoare adresată Nadejdei von Meck (patroana care l-a sprijinit o viată întreagă pe Ceaikovscki atât financiar cât și sufletește): „motivul  acestei simfonii  este însăși Destinul, care ne stă în cale pe când noi suntem mereu în căutarea fericirii, umblând pe drumurile inexplorabile, tainice ale providenței”. Acest motiv călăuzitor apare pe tot parcursul simfoniei, la început întunecat, dureros, încărcat de griji și îndoieli în tonalitatea mi minor, ca apoi în partea a IV-a să apară strălucitor într-o tonalitate majoră.
În  debutul  simfoniei melodia întunecată a clarinetului ne aduce aminte de începutul imnului ortodox de Paste „Cristos a înviat” primele note din acest imn figurând apoi in motivul destinului ce traversează întreaga simfonie.
Prima parte: forma de sonata care introduce aluziv bătăile destinului. Partea a II-a Romanța dureroasă sub forma unui intermezzo a cărei linie melodica este „deranjata” de motivul destinului. Partea a III-a este un  vals  nostalgic. Se presupune că Ceaikovski a auzit aceasta melodie pe străzile Florenței cântată de un muzician ambulant. La finalul părții își face prezența din nou motivul destinului.
Partea a IV-a .Motivul călăuzitor apare în tonalitate majoră, strălucitor, ca un marș triumfător, o victorie împotriva destinului. Drama sufletească a ajuns la un punct final. Referitor la această simfonie, Ceaikovski se destăinuie: ,,singura mea bucurie a vieții a fost și va fi munca. Să fii om este același lucru cu a fi un războinic”.
Despre menirea artistului, compozitorul adaugă: ,,Artistul să nu aștepte mereu inspirația, pentru că este demn de milă acel om care prin muncă? sa aprinde sufletele a milioane de oameni, dar nu este în stare să-și aprindă măcar o mica văpaie în propriul său suflet”.