Avancronica de concerte


JOI, 7 DECEMBRIE 2017,  Ora 18.30 SALA FILARMONICII

  CONCERT SIMFONIC

DIRIJOR: ALEXANDRU MIJA

În program:

 G. Rossini : Uvertura Italianca în Alger

W.A. Mozart : Simfonia ” Haffner” nr.35 în Re major KV. 385

C. Saint-Saëns : Dans macabru op. 40

 Fr. Liszt: Poemul simfonic “Preludiile”

În program:

Gioacchino Rossini: Uvertura la opera Italianca in Alger
(1792-1868)

Rossini s-a născut în 1792 (29 februarie) la Pesaro și a devenit student al Conservatorului din Bologna la 14 ani. Și-a câștigat admirația publicului la 19 ani cu opera Tancredi. Datorită admirației sale față de Mozart a fost poreclit „Il Tedeschino”(Micul neamț). Compozitor prolific a scris între anii 1815-1823 aproximativ 20 de opere. În plină glorie la 38 de ani renunță la cariera de compozitor având deja la activ 38 de opere scrise. Timpul rămas, și datorită marii sale averi , l-a petrecut într-un lux orbitor, savurând plăcerile vieții, cele mai sofisticate mâncăruri și băuturi alături de prietenii apropiați. A  fost un gurmand recunoscut. Opera Italianca în Alger este una din cele trei mai apreciate opere în două acte ale lui Rossini alături de Bărbierul din Sevilia și Cenușăreasa. Subiectul care nu face excepție de la regula genului, prezintă drama unei femei care este încarcerată și așteaptă să fie condamnată, dar apare iubitul care o salvează. O italianca isteață reușește să -l păcălească pe un pașa algerian care dorește o nouă soție pentru haremul său. Personajul Isabella este una din figurile feminine cele mai înțelepte și  în același timp descurcărețe din istoria operei. Uvertura la această operă este des cântată în sălile de concert. Prima audiție a avut loc la Teatrul San Benedetto din Veneția la 22 mai 1813.

W. A. Mozart: Simfonia “Haffner” nr.35 în Re major KV. 385
(1756-1791)

I.Allegro con spirito, ll. Andante; lll. Menuetto; IV. Finale. Presto

Simfonia a fost compusă în anul 1872 imediat după terminarea operei Răpirea din serai și a fost dedicată familiei Haffner și implicit primarului  orașului Salzburg.
Membrii familiei Haffner au fost mari admiratori al lui Mozart, care cu șase ani înainteaacestei simfonii a mai scris o serenadă dedicată fiicei primarului cu ocazia logodnei acesteia. Inițial simfonia a fost scrisă sub formă de serenadă dar la prima audiția care a avut loc la Viena în 1783, Mozart a șters marșul de introducere și al doilea menuet, astfel simfonia a rămas cu cele patru pârți cunoscute. Prima parte sub formă de sonată cu o temă în stil vechi italian călcând pe urmele lui J. Haydn, tema secundară cu elemente populare. Partea lentă ne aduce aminte de muzica unei serenade, la fel ca și partea a treia un menuet elegant. Partea finală formă de sonată în care  tema principală  se aseamănă cu aria lui Osmin din opera Răpirea din serai. (Ha! wie will ich triumphieren!)

Camille Saint Saëns: Dans macabru
(1835-1921)

Compusă în anul 1874 are la bază  versurile din poezia cu același titlu al poetului francez Henri Casalis. Conceptul  acestui -așa zis “dans”- care atât în  muzică cât și în literatură ne anunță apropierea morții, s-a născut  la sfârșitul sec. al XIV, vehiculând în același timp ideea că în fața morții, toți oamenii sunt egali. În muzică acest concept apare ca un motiv în cântecele gregoriene (Dies irae), fiind apoi preluat și prelucrat în numeroase lucrări muzicale. În istoria muzicii Dansul macabru al lui Saint Saëns este cel mai cunoscut. Moartea își face apariția in miezul nopții cântând la vioară o melodie înfricoșătoare. La auzul acestei melodii mormintele se deschid, lăsând loc scheletelor zornăitoare care încep un dans sălbatic. Cântecul cocoșului anunță zorii zilei, strunele viorii sunt reduse la tăcere, umbrele dispar. Zornăitul scheletelor înfășurate în cearșafuri albe este  ilustrat de compozitor cu ajutorul xilofonului. Pe sunetul prelung al cornului, harpa anunță ora 12 din noapte. Moartea își ascute coasa pe o piatră de mormânt. Lucrarea are la bază două teme, amândouă cu caracter dansant. Prima temă ilustrează dansul fantomatic al scheletelor, a doua temă un vals lent, dureros.

Franz Liszt: Preludiile “Les préludes”
(1811-1886)

Compusă la sfârșitul anilor 1840 și inspirată din opera lui Alphonse de Lamartine (1790-1869) „Amintiri poetice”. Poetul a dedicat-o lui Victor Hugo.
Referindu-se la această compoziție Liszt spunea „ …ce este altceva a noastră viață decât o uvertură la acea cântare necunoscută a cărei voce sărbătorească – moartea – o reduce la tăcere”. Poemul simfonic ne prezintă diferite aspecte din viața unui om, de la iubirile tinereții trecând prin admirația față de natură și până la murmurul unei lupte continue. Sentimentele sunt aduse la puncte culminante „este poemul  eroic al luptei  omului  pentru cucerirea dreptului la viață.” Poemul simfonic cuprinde patru părți în care abundă transformările tematice. Fiecare temă are la baza un motiv principal. Muzica urmărește atent programul scris al poeziei, parțial succedându-se fără nici o pauză. Introducerea prezintă omul muritor supus tuturor vicisitudinilor vieții, a doua face referire la bucuria dragostei a treia ne dezvăluie tragediile vieții, și în final lupta pentru supraviețuire urmată de un epilog. Prima audiție a avut loc la 23 februarie 1854 la Teatrul Regal din Weimar. Este una din lucrările orchestrale  cele mai renumite ale lui Franz Liszt.