Solişti


DEMÉNY BALÁZS – pian

DEMÉNY BALÁZS, unul din cei mai reprezentativi pianiști ai generației tinere. A obținut numeroase premii: Locul I. la concursurile de pian „Hans von Bülow” și „Carl Filtsch”. Locul II. la concursul „Chopin” de la Budapesta. Locul I la concursul „S. Toduță”. S-a născut în anul 1989 la Cluj-Napoca, a câștigat o bursă „Anda Géza” datorită căreia a fost invitat să concerteze la diferite festivaluri din țară și străinătate ca și : Festivalul de primăvară Budapesta, Festivalul Liszt din Reiding, la Ateneul din București, Expoziția internațională de la Milano, și Concursul Internațional Yokohama. În anul 2011 a înregistrat un CD cu titlul „Liszt Memorial Year”. Ca și solist concertează cu regularitate atât în țară cât și în străinătate cu dirijori ca: Jesus Lopez-Cobos, Ligeti András, Hollerung Gábor, Ken Takaseki, Hámori Máte, Jankó Zsolt, Horváth Gábor, Horváth József, Theo Wolthers, Alfonso Saura, Ion-Ilarion Galați și alții. Din ianuarie 2019 este solist concertist al Filarmonicii „Dinu Lipatti”.

RĂCEU VLAD – vioară

VLAD RĂCEU s-a născut în data de 27 februarie 1987 în Satu Mare, într-o familie de muzicieni, ambii părinți fiind violoniști. A început studiul viorii la frageda vârstă de șase ani, sub îndrumarea tatălui său, care de pe atunci deținea funcția de concert-maestru al Filarmonicii ,,Dinu Lipatti” din Satu Mare. Încă din perioada studiilor preuniversitare s-a remarcat la concursurile şi olimpiadele naționale, dovada fiind numeroasele premii obţinute. De la debutul scenic ca solist în cadrul concertelor pentru elevi organizate de Filarmonica Satu Mare, din anul 1995, activitatea sa concertistică include turnee atât în ţară, cât şi în Ungaria, Germania, Elveţia și Olanda. În septembrie 2007 a obţinut locul I la Concursul Internaţional ,,Ştefan Ruha”, iar în luna decembrie a aceluiaşi an, premiul I şi Marele Premiu la Concursul Internaţional ,,Remember Enescu”. Susţine frecvent concerte în calitate de solist, în compania orchestrelor filarmonicilor din Satu Mare, Oradea, Botoşani, Craiova, Cluj-Napoca, Braşov, Târgu Mureş şi Sibiu. A urmat studiile de licență și ciclul de studii masterale ale Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa de vioară a prof. univ. dr. Victoria Nicolae, absolvind în anul 2010 și respectiv 2012 cu nota maximă. În prezent este lector universitar doctor la catedra de vioară a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”, violonist în cadrul Filarmonicii „Transilvania” Cluj Napoca și din ianuarie 2019 solist concertist al Filarmonicii ”Dinu Lipatti” Satu Mare.